Un nou campion în Formula 1: Max Verstappen a câștigat în extremis Marele Premiu de la Abu Dhabi
foto: tvr.ro
Nebunie în ultima cursă a sezonului de Formula 1. Max Verstappen a câștigat în extremis Marele Premiu de la Abu Dhabi și a devenit pentru prima dată campion.
Pilotul olandez al echipei Red Bull Racing Honda a pornit din pole position, dar a fost devansat din start de rivalul Lewis Hamilton de la Mercedes.
Britanicul a început să-și mărească avansul față de Verstappen, însă după pit stop-ul făcut în turul al 15-lea a revenit pe traseu în spatele celuilalt pilot de la Red Bull, Sergio Perez. Mexicanul a luptat cu Hamilton timp de câteva minute și, astfel, l-a ajutat pe Verstappen să se apropie de britanic. În cele din urmă, Hamilton a revenit la conducerea cursei, iar "Super Max" în spatele acestuia.
În turul 53, Nicholas Latifi de la Williams, a intrat în parapet, ceea ce a dus la apariția Safety Car-ului. Imediat, Verstappen a intrat la boxe și și-a schimbat pneurile. A fost mutarea tactică decisivă, pentru că Safety Car-ul a fost retras chiar înaintea ultimului tur, iar Verstappen l-a depășit pe Hamilton și nu a mai cedat primul loc.
"Este incredibil. Pe parcursul întregii curse am luptat și am avut acea șansă în ultimul tur. Este incredibil. Încă am crampe. E o nebunie.", a declarat Max Verstappen, campion Formula 1.
Max Verstappen este primul pilot din Țările de Jos campion în Formula 1. Lewis Hamilton a ratat șansa de a deveni cel mai titrat pilot din cadrul acestor competiții de automobilism viteză. Britanicul rămâne cu 7 titluri, fiind la egalitate la acest capitol cu germanul Michael Schumacher.