Un nou centru pentru refugiaţi va fi amenajat la Chișinău. Unde se află acesta
La Chişinău e în curs de amenajare un nou centru pentru refugiaţi în incinta fostului cinematograf din sectorul Râşcani. Clădirea, care e conectată la căldură şi electricitate, va găzdui în jur de 400 de oameni. Şi pentru că vor ajunge şi mulţi copii, acolo vor fi detaşaţi un profesor şi un psiholog.
"În primul rând a fost evacuat tot gunoiul ce era aici, clădirea nu era conectată la agent termic şi deja vedem că avem calorifere şi deja apare căldura, a fost conectată lumină de la zero. Cum vedeţi, aceste saltele au fost cumpărate din banii municipalităţii şi o parte de către agenţi economici", a declarat pretorul sectorului Râșcani.
Cum majoritatea refugiaţilor ucraineni care rămân la noi în ţară sunt mame şi copii, într-unul dintre căminele ASEM se amenajează 45 de locuri pentru aceştia.
"Aceste spaţii care vor fi puse la dispoziţie sunt asigurate cu mica bucătărie în care pot să fie preparate bucate, frigider, baie, bloc sanitar. O să încercăm să cazăm familii separate, mame cu copii în camere separate, avem şi camere mai mari în care pot încăpea până la patru - şase persoane", a spus rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova.
Între timp, la complexul sportiv ASEM deja se adăpostesc refugiaţi ucraineni. Majoritatea stau două zile, apoi pleacă mai departe, iar alţii rămân ca să se întoarcă în Ucraina după ce se va încheia războiul.
"Nu mai suportam aceste sirene de război, acolo se împuşcă, te uiţi, acolo un avion e distrus. Este groaznic să te afli la tine acasă. M-am speriat pentru copii, în grabă am strâns hainele, eu nu ţin minte ce am pus în aceste genţi."
"Auzeam explozii, împuşcături, ne-a fost teamă că nu o să mai putem fugi cu copiii. Mereu sună alarma, şi noapte, şi zi, copiilor le era frică, se speriau, noi stăteam ori în hol, ori în baie, acolo unde eram în siguranţă."
"Am fugit să scăpăm de bombardamente pentru fiică, dar vrem să ne întoarcem înapoi. Sperăm că totul va fi bine."