Un nou cutremur a lovit Noua Zeelandă. Ce intensitate a avut seismul
Un cutremur cu magnitudinea 5,4 s-a produs marți în Noua Zeelandă, în apropierea coastei nordice a țării, la doar o săptămână după puternicul seism cu magnitudinea 7,8 de la începutul săptămânii trecute, urmat de o replică cu magnitudinea de 6,3, informează DPA, citat de Agerpres.ro.
Agenția de monitorizare a cutremurelor GeoNet a anunțat că epicentrul seismului a fost localizat la 70 de kilometri sud-est de orășelul Porangahau, în apropierea coastei estice a Insulei de Nord, la o adâncime de 30 de kilometri.
CITEŞTE ŞI: CUTREMUR PUTERNIC în Noua Zeelandă cu magnitudinea de 7,9 pe Richter (VIDEO)
CITEŞTE ŞI: VIDEO VIRAL! Un tânăr A PREZIS cutremurul puternic din Noua Zeelandă, dar nimeni nu l-a luat în seamă
Nu au fost emise rapoarte privind pagube imediate.
În Noua Zeelandă s-au produs peste 4.000 de replici ale puternicului cutremur cu magnitudinea 7,8 ce a avut loc la circa 90 de km de orașul Christchurch, provocând moartea a două persoane, mai mulți răniți și numeroase pagube materiale. În 2011, în aceeași regiune a avut loc un seism cu magnitudinea 6,3 în urma căruia au murit 185 de persoane.
Potrivit GeoNet, în urma cutremurului de 7,8, Capul Campbell, vârful nord-estic al Insulei de Sud, s-a apropiat cu peste doi metri de Insula de Nord. Una dintre zonele cele mai afectate, orașul Kaikoura, de pe coasta estică a Insulei de Sud, s-a înălțat 70 de centimetri.
- Cutremur în Noua Zeelandă: A sosit prima navă militară pentru evacuarea turiștilor din Kaikoura
- PAGUBE de 1,5 miliarde de dolari în urma cutremurelor poduse în Noua Zeelandă
- Principalele două insule din Noua Zeelandă s-au apropiat după seismul cu magnitudinea 7,8
- Cutremur de 6,4 grade pe scara Richter în Argentina și Chile
- Cutremur puternic în Japonia. Coasta de Est, LOVITĂ DE TSUNAMI (FOTO/VIDEO)
- Momentul în care un TSUNAMI a lovit coasta de est a Japoniei. Ce înălțime au atins valurile (VIDEO)