Un nou dosar penal: Adrian Năstase, cercetat pentru deţinere ilegală de muniţie
Fostul premier Adrian Năstase, care este încarcerat la penitenciarul Jilava, este cercetat de procurorii Parchetului Instanţei Supreme pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în locuinţa lui anchetatorii au găsit, în urma tentativei de sinucidere, 399 de cartuşe, pentru care nu are autorizaţie, scrie rtv.net.
Potrivit Ministerului Public, dosarul în care Adrian Năstase este cercetat a fost disjuns din cel în care procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut cercetări privind incidentul petrecut în seara zilei de 20 iunie, cu ocazia punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare.
În noul dosar, Adrian Năstase este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Potrivit procurorilor, în urma controlului făcut cu privire la condiţiile de păstrare şi asigurare a securităţii armelor şi muniţiilor de către Adrian Năstase au fost găsite 399 cartuşe pentru care acesta nu are autorizaţie.
În cauza disjunsă, cercetările sunt în curs de derulare, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fostul premier riscă între 2 ani şi 8 ani de închisoare.