Un nou film cu James Bond. Află când va fi lansat şi cine va juca rolul principal
Embed:
Reprezentanţii studiourilor Metro-Goldwyn-Mayer au declarat, marţi, că al 24-lea film care îl are protagonist pe faimosul James Bond va fi lansat în următorii trei ani. Reprezentanţii companiei au declarat că scenariştii lucrează deja la noua poveste.
Metro-Goldwyn-Mayer nu au precizat dacă Daniel Craig va obţine rolul principal şi în următorul film. Cu toate acestea, este cunoscut faptul că actorul s-a angajat să mai joace rolul agentului 007 în cel puţin alte două filme, relatează agenţia Reuters.
Deocamdată nu se ştie cine va semna următorul film al francizei, dar sunt vehiculate numele unora dintre cei mai în vogă regizori ai momentului: Brad Bird, Cristopher Nolan, David Fincher, Darren Aronofsky, Martin Campbell sau chiar Ben Affleck.