Un nou INCENDIU în Capitală. ARDE DEPOZITUL DE CRENGI din sectorul Botanica (FOTO/VIDEO)
Încă un incendiu la un depozit de crengi din Capitală. Flăcările au izbucnit pe teritoriul Memorialului Ostaşilor Armatei Române şi a făcut scrum câteva grămezi cu crengi. Pompierii au fost operativi şi au reuşit să stingă incendiul înainte ca acesta să se răspândească.
Incendiul a izbucnit dimineaţă, în jurul orei zece şi jumătate. O femeie care trecea prin preajmă a observat flăcările şi a alertat pompierii. Aceştia au ajuns repede la faţa locului şi au stins focul în 40 de minute.
"Am mers vreo 20 de metri şi am văzut o flacără. Şi focul nu era pe margine, să spui că a fost aprins intenţionat, dar venea chiar din mijloc".
Flăcările au fost observate şi de oamenii care locuiesc sau muncesc în zonă.
"Unii fac acolo picnic şi coc şi carne. După cum s-a depozitat acolo tot lemnul, este periculos pentru toată lumea, nu doar pentru cei care fac rău".
Focul a mistuit o suprafaţă de 40 de metri pătraţi. Pompierii monitorizează situaţia, pentru a preveni izbucnirea unui nou incendiu.
"Flacăra a fost în jur de cinci - şase metri. Era pericol de extindere, deoarece sunt depozitate în apropiere alte crengi", a comunicat pompierul Ștefan Guzun.
Acesta este deja al patrulea caz de acest fel. Anterior, au ars crengile depozitate la Buiucani, cele de pe teritoriul de lângă Cimitirul Sfântul Lazăr şi de pe Stadionul Republican.
- Incendiul de pe stadion, INVESTIGAT. Pe timp de noapte depozitele de crengi din oraș, rămân nesupravegheate
- INCENDIU la cea mai mare rafinărie din Europa. Zeci de pompieri au luptat cu flăcările uriaşe
- Un nou incendiu de vegetație! Pompierii s-au luptat ore în șir cu focul izbucnit la sud de Atena
- INCENDIU puternic la un depozit de mase plastice din Drobeta-Turnu Severin
- Incendiu puternic la un depozit de băuturi răcoritoare şi alcoolice din Slatina
- Portugalia, mistuită de flăcări. 1600 de pompieri luptă cu incendiile de vegetaţie