Un nou incident la Boston. Un poliţist a fost împuşcat mortal
Alertă în apropiere de oraşul Boston, unde acum câteva zile a avut loc un dublu atentat cu bombă. Un atac armat s-a produs pe teritorul Campusului Institutului de Tehnologie din Massachussetts, iar un poliţist a fost împuşcat mortal.
Sute de poliţişti americani şi membri ai Biroului Federal de Investigaţii au desfăşurat o operaţiune de amploare în urma unui atac armat produs în Cambridge, la câţiva kilometri depărtare de Boston. Oamenii legii au reţinut cel puţin un suspect, în orăşelul Watertown.
Deocamdată, nu se ştie dacă bărbatul are vreo legătură cu atentatul din timpul maratonului produs la începutul săptămânii. Totul s-a întâmplat aproape de ora 23.00, ora locală, pe teritoriul Institului de Tehnologie din Massachusetts. În urma mai multor focuri de armă, un ofiţer a murit, din cauza rănilor. Oamenii legii au îndemnat oamenii să nu iasă pe străzi.
Potrivit poliţiei, mai multe dispozitive explozibile au fost folosite împotriva forţelor de ordine. Incidentul vine, după ce în această noapte, FBI a dat publicităţii imagini foto şi video cu doi suspecţi ai dublului atac cu bombă produs luni în Boston.