Un nou învinuit în dosarul Antifa. Cine este activistul care are interdicţie de a părăsi Capitala
Încă un participant al dezordinilor în masă din 6 septembrie 2015 din faţa Procuraturii Generale a fost pus sub învinuire. Este vorba despre activistul Constantin Svetlicinîi.
Bărbatul, care are interdicţia de a părăsi Capitala, deseori era văzut alături de fostul deputat Grigore Petrenco, care conduce şi gruparea extremistă Antifa.
În înregistrarea video se vede cum Svetlicinîi chema protestatarii la blocarea drumului şi participă la ciocniri cu poliţia. Anterior, activistul, care era şi președintele unei organizații nonguvernamentale, a ajuns în vizorul reporterilor de investigație.
Svetlicinîi lua bani de la moldovenii expulzați din Federația Rusă, în schimbul promisiunilor că le va rezolva problemele, lucru care nu s-a întâmplat. În total, în dosarul Antifa sunt cercetaţi pentru organizarea dezordinilor în masă opt persoane.