Un nou plan de federalizare a Moldovei: "Rusia vrea să ne îngenuncheze. Nu e serios, aşteptăm vizita lui Rogozin"
Liderii politici de la Chişinău spun că, oficial, nu au fost anunţaţi despre existenţa unui nou plan de federalizare a Moldovei. Ei susţiun că, cel mai probabil, este vorba despre un zvon sau o informaţie eronată. Totuşi, unii politicieni spun că, dacă un astfel de proiect ar putea fi propus de Moscova, atunci el trebuie respins, deoarece ar avea un impact negativ asupra promovării integrării europene a Republicii Moldova.
Diferendul transnistrean trebuie soluţionat în continuare în cadrul formatului oficial 5+2, declară şeful delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău.
"Aş fi foarte atent în privinţa acestor planuri, fiindcă ştiţi că nu este primul plan. Cred că trebuie să continuăm cu activitatea oficială în formatul 5+2, cu ativitatea bilaterală pe ambele părţi. Această vizită a domnului Rogozin trebuie să fie urmărită cu atenţie să vedem ce ne va spune", a spus şeful delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel.
Liderii Alianţei de guvernare pun la îndoială existenţa uni asemenea plan.
"S-au vehiculat tot felul de idei, propuneri. Nici pe departe nu cred că ele fac parte din zona informaţiilor serioase. Haideţi să aşteptăm, vizita domnului Rogozin, care vor fi întrevederile, care va fi conţinutul acestor discuţii şi vom putea să discutăm în baza unor fapte", a spus preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
"Din partea lor pot fi diferite proiecte. Noi cunoaştem poziţia Rusiei, care vrea oricum să ne îngenuncheze. Intenţia Rusiei noi o cunoaştem. Acum totul depinde de voinţa noastră, ce dorim noi. Noi avem voinţa politică de a respinge totul ce vine împotriva dezvoltării ţării şi europenizării", a menţionat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
"Am auzit dar nu este evorba de planul Kozak, ci de o vizită oficială a domnului Rogozin la Chişinău şi atât. Ce subiecte se vor discuta o să vedem atunci", a spus deputatul PLDM Ion Butmalai.
"Nu cunosc despre astfel de planuri. Rămâne să examinăm foarte atent, deoarece nu cunoaştem anumite detalii. Trebuie să fim foarte atenţi cu amplasarea bazelor militare ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Să vedem ce prevede acest plan şi ulterior ne vom expune", a spus deputatul PCRM Sergiu Sîrbu.
Vicepremirul rus Dmitri Rogozin vine la Chişinău vineri, 16 noiembrie, pentru a participa la şedinţa Comisiei moldo-ruse pentru cooperare economică.
Politică