Un nou Planul Urbanistic General a fost aprobat în Consiliul Municipal. Proiectul este oferit sub formă de donaţie
După mai mult de o oră de dezbateri, programul de acţiuni privind elaborarea Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău și a Planului Urbanistic General a fost aprobat în Consiliul Municipal cu 26 de voturi. Astfel, actele urmează să fie elaborate de două companii din Rusia şi România şi oferite Primăriei cu titlu de donaţie.
Iar Institutul Municipal de Proiectări „Chișinău - Proiect" a fost desemnat în calitate de proiectant. Consilierii PAS, PPDA şi PL au spus că acest plan de acţiuni a fost aprobat cu abateri de la legislaţie. Iar consilierul liberal Veronica Herţa a scris acum câteva zile pe Facebook că firma din România care s-a angajat să ne ofere documentele ar avea interese ascunse.
Potrivit ei, asociațiile neguvernamentale susțin că toate cele trei PUZ-uri elaborate pentru București de respectivii, impun reglementări prin care se distrug unele cartiere de case și blocuri mici, fără a asigura o dezvoltare a infrastructurii complementare și urmăresc transformarea în spații construibile a unor zone de parcuri și păduri.
"Acest proiect este ilegal şi mai credem că el nu că trebuie trimis la examinare, dar trebuie retras de pe ordinea de zi.", a spus Vasile Grădinaru, preşedintele fracţiunii PAS.
"Stimaţi consilieri, eu intervin şi vă spun că nu ar trebui să ne jucăm. Planul Urbanistic Zonal este Biblia Chişinăului. Atât timp cât noi vom respecta cadrul legral, nu vom risca să fie contestat proiectul de decizie votat astăzi.", a zis Aliona Mandatii, consilier Platforma "DA".
"Noi acum am constatat că, printr-o decizie luată pe sub masă, interesele municipiului Chişinău sunt puse la îndoială, sunt tranzacţionate cu milioane. În faţă sunt anumiţi funcţionari să le prezinte, iar alţii, pe sub masă le-au negociat.", a declarat Ion Cebanu, consilier PL.
Până la urmă, proiectul a fost aprobat cu 26 de voturi.
"Constatăm o majoritate mafiotică în Consiliul Municipal: PSRM - PD - Şor. O majoritate mafiotică - Domnule Năstase, vă rugăm să vă abţineţi de la populismul dumneavoastră ieftin, campania pentru prezidenţiale încă nu a început."
Consilierii Platformei "DA" au anunţat că vor merge în instanţa de judecată.
"Platforma "Demnitate şi Adevăr" îşi rezervă dreptul de a contesta această decizie mafiotică atât în instanţele de judecată, cât şi în faţa procurorului general. Cunoaştem că în spatele acestei înţelegeri, în spatele acestei tranzacţii sunt posturi în anumite instituţii ale statului.", a spus Andrei Năstase, consilier Platforma DA.
Actualul Plan Urbanistic al oraşului Chişinău a fost aprobat în 2007. Peste câţiva ani, în 2015, consilierii muncipali au votat unanim pentru începerea procedurii de revizuire a planului întrucât acesta nu mai era actual. Doar că discuţiile la asta şi s-au oprit. Când primar al Chişinăului a devenit Ion Ceban, acesta a promis că va face un nou plan urbanistic al oraşului. Proiectul însă reprezintă o donaţie din partea unor companii din România şi Rusia.