Un nou post de radio în Moldova. MUZ FM va difuza zilnic, 24 de ore şi are acoperire naţională (VIDEO)
Un nou post de radio este lansat astăzi. MUZ FM intră pe piaţa mediatică autohtonă şi vrea să ofere plus valoare tendinţelor show-bizz-ului autohton şi internaţional.
Noul post de radio, având acoperire naţională, va difuza zilnic, 24 de ore, emisiuni de divertisment, un produs sută la sută autohton, ştiri şi, evident, o selecţie dintre cele mai în vogă hituri. Formatul este unul informativ distractiv, iar sloganul spune totul - We like muzic!
"Promit că veţi avea parte de cele mai noi ştiri şi cele mai importante descoperiri", spune unul din DJ.
De astăzi, on air-ul va fi mai bogat cu muzică bună, promoţii interesante şi emisie interactivă deosebită.
Dj-ii matinalului MUZ FM, Iulian Ursu si Mihai Teodor, îi vor avea, astăzi, invitaţi pe interpreţii autohtoni Dianna Rotaru, Irina Remesh, Sunstroke Project, dar şi vedeta internaţională LEXTER.
MUZ FM poate fi receptionat pe 88.0 FM în Chişinau şi pe toate frecvenţele din ţară, la fel şi online pe www.muztv.md/muzfm.