Un nou punct de atracţie la Rezervaţia "Pădurea Domnească". Turiştii vor putea fi cazaţi chiar în mijlocul naturii
Turiştii care vor alege să viziteze Rezervaţia "Pădurea Domnească" vor putea fi cazaţi chiar în mijlocul naturiii, unde a fost deschisă o tabără de odihnă. Aici au fost construite trei căsuţe, cu o capacitate de 21 de locuri, şi un camping.
Pentru implementarea proiectului turistic s-au cheltuit aproape şase milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare. Oamenii care locuiesc în preajma rezervaţiei speră că, astfel, zona va deveni mai atractivă.
''Este important că sunt amenajate noduri sanitare, că sunt create condiţii optime de odihnă. Sperăm că acest loc va fi o carte de vizită pentru raionul nostru. Şi vor fi atraşi mai mulţi turişti''.
''Probabil după asta şi în sat oamenii se vor gândi să amenajeze ceva în stil rustic pentru a primi turiştii, pentru a arăta frumuseţea locurilor şi a sufletelor''.
Tabăra de odihnă va fi gestionată de administraţia rezervaţiei. Taxele pentru serviciile de cazare nu au fost, deocamdată, stabilite.
''Urmează să procurăm corturile, paturile, lenjeria, frigidere, televizoare. Dorim ca în jurul lacului să amenajăm un traseu, o cărăruşă, unde turiştii iarna cu schiurile, iar vara cu bicicletele vor putea admira frumuseţea naturii'', a menţionat directorul Rezervaţiei "Pădurea Domnească", Denis Irimciuc.
O atracţie pentru turişti vor fi şi zimbrii din rezervaţie. Recent, pe lume a venit încă un pui.
Puiul de zimbru are o lună şi cântăreşte în jur de 100 de kilograme. Pentru a preveni atacul masculilor asura lui, îngrijitorii au mutat puiul împreună cu mama lui într-un volier.
''Mai rar vezi femelă cu pui, este o scenă foarte frumoasă, duioasă. Şi e important şi din punct de vedere ştiinţific, deoarece atunci când un animal se reproduce înseamnă că el are toate condiţiile necesare pentru viaţă'', a spus o persoană.
''Angajaţii nu prea reuşesc să-i aducă aici, pentru că îi ucid cei mai mari şi cred că acum acest pui va fi o atracţie''.
În prezent, în Rezervaţia ''Padurea Domenască" sunt şase zimbri. Costurile de întreţinere sunt de aproape 300 000 de lei anual.