UN NOU RECORD: 76 de milioane de pasageri au tranzitat aeroportul Heathrow în 2016
Aeroportul Heathrow din Londra a fost tranzitat anul trecut de un număr-record de pasageri, 76 de milioane, o creștere de 1% față de 2015, transmite Agerpres.
Heathrow, cel mai mare aeroport atât din Marea Britanie, cât și din Europa, a anunțat că avansul a fost determinat de utilizarea aeronavelor cu o capacitate mai mare, aproximativ 40% din pasagerii care călătoreau pe distanțe lungi fiind îmbarcați pe noile avioane, cum ar fi modelele A380 și A350 de la Airbus și Boeing 787 Dreamliner.
În 2015, aproximativ un sfert dintre pasagerii care călătoreau pe distanțe lungi au folosit aeronave de mare capacitate.
Aeroportul Heathrow a înregistrat anul trecut o creștere de 8,8% a numărului de pasageri din și spre Orientul Mijlociu, cererea pentru zboruri către Europa a urcat cu 1,8% iar spre regiunea Asia-Pacific cu 2,8%.
Numărul pasagerilor care au călătorit în Marea Britanie de pe Heathrow a scăzut cu 9,6% în 2016, în timp ce cantitatea de mărfuri transportată a crescut cu 3%, iar numărul total de zboruri, cu 0,2%, la 473.231.
În octombrie, Guvernul de la Londra a aprobat construcția celei de-a treia piste la Heathrow, pentru majorarea capacității aeroportului.
În 2015, principalele aeroporturi din UE au fost: Heathrow (Londra), cu 75 de milioane de pasageri, Charles de Gaulle (Paris), cu 65,7 milioane, și aeroportul din Frankfurt pe Main (Germania), cu 60,9 milioane.