Un nou record! Peter Prevc a obținut a 15-a victorie în Cupa Mondială la sărituri cu schiurile
Slovenul Peter Prevc a câștigat şi ultima etapă a sezonului în Cupa Mondială la sărituri cu schiurile. Competiţia s-a desfăşurat la Panica, Slovenia în faţa a zeci de mii de spectatori.
Peter Prevc a obținut a 15-a victorie în acest sezon, un nou record al Cupei Mondiale. Slovenul a reuşit această performanţă în ultima etapă a sezonului, care s-a disputat la Panica.
Prevc a avut sărituri măsurând 238 și 241,5 metri, și l-a devansat pe compatriotul său Robert Kranjec cu peste 15 puncte.
Cea mai lungă săritură din acest concurs i-a aparținut norvegianului Johann Andre Forfang, cu un zbor de 245 de metri în manșa secundă.
El s-a clasat la final pe locul trei, datorită unui rezultat mai slab obţinut în prima manşă.
Peter Pervc, în vârstă de 23 de ani, a dominat autoritar sezonul, câștigând Marele Glob de Cristal cu un nou record de puncte adunate, 2.303.
Schiorul a mai câştigat în acest sezon şi Turneul celor 4 Trambuline, și acolo cu un nou record de puncte.