Un nou refuz pentru Chirtoacă! Edilul suspendat nu va putea face campanie electorală
Embed:
Primarul suspendat al Capitalei nu va putea participa, alături de Partidul Liberal, la referendumul ce-l vizează, din 19 noiembrie. Instanţa a respins solicitarea apărării de a-l elibera pe Dorin Chirtoacă din arest la domiciliu, pentru a face campanie.
"Se respinge integral ca neîntemeiată cererea formulată de avocat, Iovu Tatiana în numele şi interesul inculpatului, Dorin Chirtoacă privind revocarea măsurii preventive arestul la domiciliu", a spus magistratul, Alexandru Negru.
Dorin Chirtoacă a calificat decizia nedreaptă.
"Din momentul în care aşa s-a procedat cu privire la referendum, unde urmează să mă judece locuitorii municipiului Chişinău, înseamnă că exact aşa se va proceda şi-n ceea ce priveşte fondul cauzei şi exact la fel va suna sentinţa de condamnare. Este evident, este o făcătură, o parodie şi o butaforie ceea ce se întâmplă aici", a comunicat primarul suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă.
Procurorul afirmă că solicitarea lui Chirtoacă este neîntemeiată.
"În Codul de Procedură Penală, articolul 195 este expres stipulat când poate fi revocată măsură preventivă şi anume când riscurile invocate de acuzare şi care au stat la baza aplicării măsurii preventive au fost diminuate. De către partea apărării nu au fost prezentate careva circumstanţe, care ar confirma că nu persistă riscul comiterii noi infracţiuni", a spus procuroril anticorupţie, Dumitru Robu.
Campania electorală se va încheia în data de 17 noiembrie. La referendum, locuitorii Capitalei vor decide dacă Dorin Chirtoacă va rămâne în funcţia de primar de Chişinău. Edilul suspendat nu a fost înregistrat în calitate de participant,
pentru că cererea a fost depusă de o persoană împuternicită prin procură. Edilul este acuzat de luare de mită și trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată. Într-o altă anchetă penală, Chirtoacă este suspectat de depăşirea atribuţiilor de serviciu. El se declară nevinovat.

campanie electorală, Chirtoacă Dorin, edilul Capitalei Dorin Chirtoacă, suspendaretoate TAG-urile
Politică
Politică