Un nou succes pentru naţionala Moldovei a jurnaliştilor sportivi
Ziariştii din ţara noastră au învins selecţionata similară a Azerbaidjanului într-un amical jucat la Chişinău, pe stadionul Zimbru. Reprezentativa Moldovei s-a impus cu scorul de 3-2.
"Au fost două reprize diferite. În prima parte s-a văzut măiestria jurnaliştilor noştri şi am condus cu 3-0. În repriza secundă cred că am crezut că meciul e jucat, însă s-a observat că azerii sunt mai bine pregătiţi fizic", a declarat Eduard Ciobanu, preşedinte interimar al Asociaţiei Presei Sportive din Moldova (APSM).
"Suntem foarte bine pregătiţi pentru că jucăm de foarte mult timp împreună şi ne cunoaştem de mult, asta chiar dacă muncim la diferite instituţii media. În meciul de astăz s-a văzut de la distanţă că nu am forţat prea mult" a spus Alex Luca de la Canal 3.
Pentru echipa Moldovei au jucat şi Vitalie Maistru şi Manuel Amarandei de la Publika TV. "Un meci amical care nu ne-a pus prea mari probleme. În repriza a doua am jucat mai rău, însă rezultatul de 3-2 este bun până la urmă", a spus Amarandei.
Azerii au apreciat prestaţia selecţionatei formate din jurnalişti moldoveni. Ei au declarat că au fost învinşi pe merit. Mai mult, azerii au invitat ziariştii moldoveni la Baku pentru a juca un alt amical:
"Voi aveţi aici adevăraţi profesionişti. Cred că această echipă ar face faţă nu numai în campionatul ţărilor balcanice, dar şi într-un campionat al ţărilor sud-americane."
"Este o echipă foarte puternică, deja doi ani la rând suntem învinşi. În curând, la noi vor avea loc Jocurile Europene şi la Baku vor fi cu siguranţă şi jurnalişti moldoveni. Însă, sunt sigur că anul viitor vom invita această echipă la Baku pentru un amical, iar atunci sper să obţinem victoria."
Meciul amical dintre jurnaliştiI moldoveni şi cei azeri a fost organizat cu ocazia promovării primei ediţii a Jocurilor Europene de la Baku, care vor începe pe 12 iunie.
Pentru naţionala noastră, acesta a fost şi ultimul meci de pregătire înainte de a pleca în Bulgaria, la Balcaniada Jurnaliştilor Sportivi.
Sport