Un nou tratament împotriva cancerului, bazat pe nanodiamante
Nanodiamantele din carbon permit un tratament mai eficient contra cancerelor rezistente la chimioterapie, potrivit unor studii americane realizate pe şoareci, publicate în revista Science Translational Medicine, scrie mediafax.ro.
Rezistenţa la chimioterapie este vinovată de eşecul tratamentului în peste 90% din totalul cazurilor de cancere metastazate, au subliniat autorii acestui studiu.
Cercetătorii de la Şcoala de inginerie şi ştiinţe aplicate din cadrul Universităţii Northwestern din statul american Illinois au descoperit că anumite doze de medicamente anticancer utilizate în chimioterapie, care sunt în mod normal mortale, conduc la reducerea în dimensiune a tumorilor atunci când sunt combinate cu nanodiamante din carbon.
Nanodiamantele din carbon măsoară între doi şi opt nanometri în diametru (un nanometru echivalează cu a miliarda parte dintr-un metru) şi fiecare are o suprafaţă de care se pot ataşa un număr foarte mare de compuşi, inclusiv agenţii de chimioterapie.
Rata de supravieţuire pentru aceşti şoareci a crescut şi niciun efect secundar toxic nu a fost constatat la nivelul ţesuturilor şi organelor interne ale acelor şoareci.
Cercetătorii americani au ataşat de aceste nanodiamante, printr-un procedeu de sinteză reversibilă, medicamentul doxorubicin, adeseori utilizat în chimioterapie. Procedeul utilizat amplifică difuzarea susţinută în celule a acestui medicament anticancer.