Un oaspete din Germania şi un oficial din Moldova se vor implica financiar în renovarea Institutului Mamei şi Copilului din Capitală
Vicepreşedintele Bundestagului Germaniei, Ulla Schmidt, a promis că va căuta parteneri care să contribuie la modernizarea Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău. Ulla Schmidt a vizitat astăzi această instituţie, împreună cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman.
Directorul spitalului le-a vorbit despre problemele cu care se confruntă.
"Instituţia 32 de ani nu a fost renovată. Acum avem un proiect foarte ambiţios de renovare totală şi tehnico-material şi utilaj", a spus directorul Institutului Mamei şi Copilului, Ştefan Gaţcan.
Conducerea instituţiei le-a vorbit oaspeţilor despre campania "Renaște Moldova" în cadrul căreia sunt colectaţi bani pentru reparaţia şi modernizarea celei mai mari maternităţi din ţară.
"Ne propunem ca obiectiv, ca această instituţie să o refacem totalmente ca să corespundă standardelor europene. În primul şi primul rând vom renova maternitatea, apoi toate celelalte subdiviziuni", a mai adăugat el.
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, dar şi oaspetele german, au promis că se vor implica personal în promovarea acestui proiect ambiţios.
"Chiar am să vin cu o întrebare mai întâi către colegii mei din fracţiune şi mai larg către ceilaţi deputaţi ca să încercăm să arătăm că suntem şi noi deschişi de a sprijini acest proiect. Sigur că vom căuta şi alte posibilităţi", a declarat Igor Corman.
Totodată vicepreşedintile Bundestagului German a promis că va stabili relaţii de cooperare şi de parteneriat cu centre de maternitate din Germania.
"La revenirea în Germania, voi încerca să stabilesc relaţii de cooperare, să găsesc parteneri pentru ca Institutul Mamei şi Copilului să poată oferi servicii de calitate mamelor şi copiilor. Sunt sigură de faptul că unul vom găsi", a menţionat, vicepreşedintele Bundestagului Germaniei, Ulla Schmidt.
Anterior, mai multe vedete din Moldova, printre care Tania Cergă şi Cătălin Josan, dar şi şi interpreta letonă Laima Vaikule, au făcut donaţii importante în cadrul campaniei Renaşte Moldova. Recent şi interpreta Anastasia Lazariuc a donat 10 000 de lei pentru modernizarea Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău.
- Interpreta Anastasia Lazariuc a donat bani pentru modernizarea Institutului Mamei și Copilului
- Un bust al fostului primar al Chişinăului, Carol Schmidt, a fost dezvelit în capitală
- Vicepreședintele Bundestagului, la întâlnirea cu Igor Corman: Vom depune eforturi pentru a oferi moldovenilor o viață mai bună