Un ofiţer în rezervă aduce scuze poliţiştilor atacaţi de protestatarii DA (VIDEO)
Un ofiţer de poliţie în rezervă care se declară susţinător al Platformei Civice "Demnitate şi Adevăr", Anatol Macovei, a adus scuze poliţiştilor care au fost agresaţi de manifestanţi în timpul demonstraţiei de duminica trecută.
"Vreau să aduc scuze tuturor angajaţilor MAI pentru tot ce s-a petrecut, poate, undeva, nişte momente necontrolate, poate au fost cauzate unele leziuni corporale, noi despre asta ştim. Suntem gata să colaborăm şi în continaure, suntem recunoscători ministrului de Interne. Tot sprijinul şi aportul este acordat ministrului. Tot ce priveşte ordinea publică", a spus ofiţerul de poliţie în rezervă.
Anatol Macovei a făcut declaraţiile în cadrul emisiunii "Fabrika" la care a participat alături de un alt susţinător al Platformei DA, Mihai Tomacinschi, liderul organizaţiei din Chişinău a Uniunii Veteranilor Războiului de la Nistru.
PUBLIKA.MD reaminteşte că protestatarii conduşi de liderii Platformei DA au agresat pe 4 octombrie scutierii care păzeau clădrea Parlamentului. În acea zi de duminică, mulţimea a mai protestat în faţa unui bloc de oficii din Chişinău, iar astăzi - în faţa sediului PUBLIKA TV.