Un om de afaceri român, atacat şi ameninţat cu moartea de patru cetăţeni moldoveni
A venit în Republica Moldova pentru a iniţia a o afacere, însă a devenit ţinta unui grup criminal organizat. Procuratura Generală a finalizat şi expediat spre examinare Judecătoriei sectorului Rîşcani, o cauză penală de învinuire a patru cetăţeni ai moldoveni de comiterea unui atac tâlhăresc.
Potrivit procurorilor, în februarie curent, membrii grupului din care făcea parte şi o domnişoară de 19 ani, prin acţiuni violente şi tâlhărie i-au cauzat unui cetăţean român o daună materială în sumă de aproximativ 40 mii lei.
Domnişoara implicată în grupul criminal organizat activa în sfera modelling-ului şi urma să fie dama de companie a cetăţeanului român pe tot parcursul sejurului. Venind la hotel într-un taxi, şoferul căruia era complice şi membru al grupării, tânăra a avut grijă să îi sustragă atenţia străinului, pentru ca acesta să nu bănuiască nimic.Taxiul era urmărit de un alt automobil, de model Mercedes, în care se aflau ceilalţi doi complici.
Ajungând în regiunea mai puţin populată a străzii Albişoara, taxiul a fost blocat de celălalt automobil, complicii din Mercedes atacându-l pe omul de afaceri, ameninţându-l cu moartea, provocându-i vătămări corporale şi sustrăgându-i bani, un ceas de brand, verigheta de aur, telefonul mobil, un card bancar şi un medalion de aur.
Actualmente, doi dintre inculpaţi se află în stare de arest, iar domnişoara împreună cu un alt complice, care şi-au recunoscut vinovăţia, au interdicţia de a părăsi ţara.