Un oraş fantomă s-a ridicat din apele unui râu din China
Ieri un loc pustiu, astăzi un oraş întreg cu blocuri de locuit şi copaci. Pare incredibil, dar s-a întâmplat cu adevărat în China. Un orăşel-fantomă a apărut peste noapte pe malul unui rău. Să fie doar un miraj sau o apariţie dintr-o lume paralelă?
Locuitorii din Huanshan au privit înmărmurţi cum un oraş întreg se ridică din apele râului. Imaginile parcă desprinse dintr-un film de la Hollywood, arată cum zgârie-nori, copaci şi chiar munţi se înalţă falnic din ceaţa groasă. Apariţia misterioasă a uimit chiar şi experţii, care au mers până la faţa locului pentru a se convinge că de fapt nu există niciun oraş. Fenomenul are, însă, o explicaţie foarte simplă. Din cauza ploilor din ultima perioadă, lumina este reflectată de zone ale aerului cu umiditate mai mare, iar imagini ale unor peisaje pot fi văzute la mulţi kilometri depărtare.
De cele mai multe ori, mirajele sunt neclare. De această dată, oraşul-fantomă a avut o formă bine conturată, şi una dintre cele mai clare înregistrate vreodată. Astfel de fenomene sunt des întâlnite pe coasta de Est a Chinei.