Un oraş oferă 10.000 de dolari oricui vrea să se mute acolo. Ce trebuie să faci
foto: businessmagazin.ro
Oraşul american Tulsa din statul Oklahoma vrea să atragă forţă de muncă, aşa că a lansat recent un program prin care oferă celor interesaţi 10.000 de dolari.
Pe lângă bani, autorităţile oferă gratuit şi spaţiu într-o clădire de birouri.
Singura condiţie este că cei care vor banii trebuie să locuiască în Tulsa cel puţin un an.
Mai exact, banii sunt oferiţi astfel: 2.500 de dolari la început, pentru a susţine cheltuielile de relocare, 500 de dolari lunar şi o primă de 1.500 de dolari la finalul anului.
Un caz similar e cel al Cape Breton, o insulă mică aflată la capătul estic al regiunii Nova Scotia, în Canada. The Farmer's Daughter Country Market, brutărie şi magazin general, este principalul busines din zonă şi încearcă să se extindă. În principiu, ei au toate lucrurile de care au nevoie, cu o singură excepţie: oamenii.
Această insulă, cu natura sa unică şi un mediu înconjurător sănătos, are foarte multe de oferit: există multe locuri de interes turistic, cluburi de copii, biserici şi altele. Populaţia actuală este de 150.000 de oameni, dar este în scădere de ani buni.
După ce au angajat toată forţa de muncă disponibilă local, cei de la The Farmer's Daughter Country Market au postat pe pagina de Facebook un anunţ care pare prea bun pentru a fi adevărat: orice persoană dispusă să se mute în oraş va primi un loc de muncă şi două hectare de teren.
Singura piedică pare a fi legea din Canada, care spune că doar rezidenţii statului nord-american pot aplica pentru o astfel de poziţie; sigur, o carte verde poate rezolva însă această problemă, iar pentru a obţine cartea verde rezidenţii au nevoie de două lucruri: o invitaţie de la un angajator canadian, aprobată de Ministerul Muncii, şi un permis temporar de muncă care se obţine după obţinerea vizei, scrie businessmagazin.ro