Un pachet suspect, depistat în apropierea sediului londonez al Cambridge Analytica: Clădirea a fost evacuată
Poliţia britanică a anunţat, joi, că a fost găsit un pachet suspect în apropierea sediului londonez al companiei Cambridge Analytica, acuzată că a utilizat fraudulos datele a peste 50 de milioane de utilizatori ai reţelei de socializare online Facebook, informează site-ul agenţiei Reuters, scrie mediafax.ro.
"Clădirea a fost evacuată ca o măsură de precauţie. Nicio victimă nu a fost anunţată", au informat autorităţile.
Sediul londonez al firmei Cambridge Analytica se află pe strada New Oxford, aflată în centrul capitalei britanice.
"Poliţia a fost chemată la ora 13.26 GMT, joi, pe 22 martie, fiind anunţată existenţa unui pachet suspect în apropierea unei clădiri de pe strada New Oxford. O investigaţie este în desfăşurare", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Firma Cambridge Analytica este investigată în Marea Britanie de Parlament şi de autorităţile de reglementare sub acuzaţia unor activităţi ilegale în campania privind referendumul pe tema apartenenţei ţării la Uniunea Europeană.