Un parapantist a rămas agățat de cablul telecabinei din Poiana Brașov, apoi a căzut 40 de metri (VIDEO)
Un parapantist a rămas agățat de cablul telecabinei din Poiana Brașov și apoi a căzut, dar căderea i-a fost amortizată de stratul de zăpadă, astfel încât acesta nu a suferit răni majore, a transmis Salvamont, ISU Brașov precizând însă apoi că bărbatul a suferit traumatisme la coloană și bazin.
Ulterior, ISU Brașov a transmis că bărbatul de 49 de ani a suferit mai multe traumatisme la nivelul coloanei şi bazinului, a precizat ISU Braşov.
Ce a spus Salvamont:”O echipă de prim răspuns a ajuns la fața locului, a evaluat situația, fiind pregătită să inițieze procedurile de evacuare de pe cablu. În momentul începerii procedurilor, aripa parapantistului s-a desprins, acesta căzând o distanță de aproximativ 40 m, căderea fiind atenuată de aripă și de stratul de zăpadă.
Acesta a fost dus de salvamontiști la baza muntelui, unde a fost preluat de un echipaj medical de urgență.