Un pas mare pentru eliminarea birocraţiei! Primul ghişeu unic va fi dat în exploatare până la sfârşitul anului
Primul ghişeul unic va fi dat în exploatare până la sfârşitul acestui an. Ulterior, pe parcursul anului 2018 vor fi date în exploatare şi alte ghişee în raioanele ţării. Despre acest lucru a anunţat purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, în cadrul briefingului săptămânal.
"Acest concept de ghişeul unic vine doar în interesul cetăţeanului. Va permite limitarea numărului de structuri şi agenţii pe care trebuie să le viziteze cetăţeanul şi va diminua anumite taxe. Este un lucru benefic care şi-a demonstrat eficacitatea şi pe altor state. Se lucrează foarte insistent asupra acestui proiect. Primul ghişeul unic va fi dat în exploatare până la sfârşitul anului, iar după anul nou vor fi date în exploatare şi ghişeele în toate raioanele Republicii Moldova", a declarat Vitalie Gămurari.
Totodată, Gămurari a anunţat şi despre propunerea de monitorizare a activităţii şi eficacităţii funcţionarilor.
"Ne va permite să cunoaştem foarte bine care este randamentul funcţionarului, dar va permite cetăţeanului să înţeleagă că este coparticipant la protejarea intereselor sale şi va permite funcţionarilor să-şi perfecteze seriviciul", a declarat purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari.
PUBLIKA.MD aminteşte că Agenția Servicii Publice a fost creată de Guvern la sfârşitul lunii aprilie 2017. Noua structură a preluat prin absorbție atribuţiile Camerei Înregistrării de Stat, Camerei de Licențiere, Întreprinderii de Stat "Cadastru" și ale Serviciului Stare Civilă.
Anterior, Iurie Ciocan, directorul Centrului de Reforme de la Guvern, a declarat că, prin crearea noii agenţii, vor fi prestate servicii mai ieftine.
Actualitate
- PDM dezminte pentru a PATRA oară doar în acest an că Vlad Plahotniuc ar viza funcția de prim-ministru
- S-au apucat de lucru! Polițiștii dirijează circulația dintr-o intersecție aglomerată din Capitală (VIDEO)
- Alexandru Jizdan, invitat special la Fabrika. Cele mai importante declarații
- Alexandru Jizdan: Polițiștii vor fi instruiți să explice motivele opririi șoferilor
- Antrenorul Lokomotiv Moscova despre meciul cu Sheriff Tiraspol: "A fost ceva neaşteptat pentru noi"
- Declarație NEAȘTEPTATĂ! Tânăra care a provocat accidentul din Harkov nu-și recunoaște vina