Un pas spre pace. Coreea de Sud a oprit propaganda la granița cu Coreea de Nord
Coreea de Sud a anunţat luni că a oprit emisiunile de propagandă peste graniţă înaintea discuţiilor de la summitul inter-coreean din această săptămână, transmite agenţia Yonhap, potrivit hotnews.ro.
Oprirea are ca scop "reducerea tensiunilor militare între Sud şi Nord şi crearea unei atmosfere de discuţii paşnice" cu prilejul summitului, a precizat ministerul sud-coreean al Apărării, într-un comunicat.
Decizia Seulului vine după ce Coreea de Nord a anunţat sâmbătă suspendarea testelor nucleare şi a lansării de rachete cu rază lungă de acţiune şi închiderea unui poligon nuclear din nordul ţării.
Reuters aminteşte că este prima oară în mai bine de doi ani când emisiunile sud-coreene sunt oprite. Ultima oară acest lucru s-a întâmplat la jumătatea anului 2015, însă în ianuarie 2016 transmisia a fost reluată după cel de-al patrulea test nuclear al Phenianului.
Externe
- Războiul va lua sfârşit? Seulul vrea un tratat de pace cu Phenianul
- Donald Trump dă asigurări că va ajuta la repatrierea cetățenilor japonezi răpiți de Coreea de Nord
- Videochatul, o "afacere profitabilă" în Moldova. Ce le determină pe tinere să se dezbrace în faţa camerei web (VIDEO)
- Preşedintele sud-coreean: Trebuie încheiat un tratat de pace pentru a pune capăt oficial războiului din Coreea