Un poliţist de la INI va compărea în faţa magistraţilor. Ce acuzaţii i se aduc
Un şef de secţie din cadrul Direcţiei operațiuni speciale a Inspectoratului Național de Investigații al IGP va compărea în faţa magistraţilor. El este acuzat de punerea ilegală în circulaţie a drogurilor în proporții deosebit de mari, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi păstrarea ilegală a armelor de foc.
În intervalul lunilor decembrie 2016 – ianuarie 2017, inculpatul şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, prin păstrarea şi distribuirea a peste 382 grame de haşiş şi marijuană contra sumei de 680 euro.
De asemenea, în cadrul percheziţiei efectuate la domiciliul acestuia, a fost depistat şi ridicat un automat Kalashnikov funcţional, deţinut ilegal.
În timpul anchetei, procurorii au confiscat automobilul "Volkswagen Cady", utilizat de către inculpat în procesul comercializării drogurilor.
Inculpatul se află în arest preventiv.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 15 ani închisoare.
Social
- Un polițist din Chișinău, reținut pentru contrabandă cu droguri. Aducea substanțele narcotice din România
- Zeci de funcţionari publici, reţinuţi de CNA în dosare de corupţie în 2016
- DETALII NOI în cazul suspecţilor arestaţi pentru trafic de droguri (VIDEO)
- Primarii, directorii și patronii reţinuți pentru corupţie, puși oficial sub învinuire
- Procurorii cer arestarea primarilor, directorilor și patronilor reţinuți pentru corupţie
- Rapperul Cheloo a recunoscut că a făcut trafic de droguri