Un pom de Crăciun de peste 15 metri a fost instalat în Bethleem
Magia sărbătorilor de iarnă a cuprins şi oraşul Bethleem, locul unde se crede că s-a născut Iisus Hristos. Un pom de Crăciun, de peste 15 metri înălţime, a fost instalat în faţa Bisericii Naşterii Domnului. Evenimentul a adunat sute de oameni.
Ceremonia de inaugurare a Bradului de Crăciun a fost însoţită şi de un adevărat spectacol de focuri de artificii care i-a adunat atât pe locuitoriii oraşului, cât şi o mulţime de pelerini.
"Lumina acestui pom de Crăciun ar trebui să aducă lumină în inimile oamenilor şi să le dea speranţa că într-o zi va exista un stat Palestinian. Acesta este mesajul nostru de Crăciun, un mesaj al speranţei", a declarat primarul Bethlehem, Victor Batarse.
Premierul palestinian Salam Fayyad a spus că este extrem de fericit în această perioadă a anului, atunci când toată lumea celebrează Crăciunul. "Aprinderea luminiţelor de pe pomul de Crăciuni, în special aici, în Bethlehem, aici, unde Isus s-a născut, ne aduce tuturor bucurie", a declarat premierul palestinian Salam Fayyad.
Anual, în perioada sărbătorilor de iarnă, Bethleem-ul, locul unde se spune că s-a născut Iisus Hristos, este vizitat de mii de turişti.