Un predicator le cere adepților să-l ajute să-și cumpere al 4-lea avion: Isus n-ar merge călare pe un măgar
Un predicator evanghelist american, vedetă de televiziune, le cere adepţilor lui să îl ajute financiar pentru a-şi cumpăra al patrulea avion, pentru că "Isus nu ar merge călare pe un măgar".
Jesse Duplantis a spus că Dumnezeu i-a transmis să cumpere un Falcoln 7X care costă 54 de milioane de dolari. El a mărturisit că, iniţial, a ezitat privind această achiziţie, însă Dumnezeu l-a convins: "Nu ţi-am cerut să plăteşti pentru el. Ţi-am cerut să crezi pentru el".
Deşi numeroşi predicatori deţin avioane, acest caz a devenit controversat, după ce numeroşi credincioşi au reclamat pe Twitter că se îndoiesc de cele spuse de Duplantis şi au invocat versete din Bibliecare avertizează faţă de "falşii profeţi". Alţii sunt de părere că banii respectivi pot fi folosiţi pentru ajutorarea săracilor.
Într-o înregistrare video publicată pe site-ul lui, Duplantis, în vârstă de 68 de ani, explică: "Ştiţi, am deţinut alte trei avioane la viaţa mea şi le-am folosit doar pentru Isus Hristos. Acum, unii oameni cred că predicatorii nu trebuie să aibă avioane. Eu chiar cred că predicatorii trebuie să se folosească de orice voce disponibilă, orice metodă disponibilă pentru a duce cuvântul Domnului în lume".
Stân în faţa flotei sale, Duplantis a spus că avionul pe care l-a cumpărat în urmă cu 12 ani nu este suficient, pentru că nu poate zbura non-stop, ceea ce înseamnă că ar trebui să plătească un preţ exorbitant pentru combustibil, scrie Digi24.ro.
Într-o fotografie folosită în videoclip, predicatorul apare lângă cele trei aeronave, iar deasupra stă scris: "Nu este vorba despre posesiuni, ci despre priorităţi".
Duplantis şi-a justificat cererea spunând că Isus le-a spus oamenilor să meargă în lume şi să împartă cuvântul Domnului. "Cum vom face asta? Nu pot trăi suficient de mult ca să călătoresc cu maşina, barca sau trenul, dar pot să o fac cu avionul".
În 2015, Jesse Duplantis a apărut într-o înregistrare video alături de un alt predicator, Kenneth Copeland, în care acesta din urmă compara zborul cu avioanele comerciale cu „un tub lung în care se află nişte demoni”