Un preot, către o femeie: Încetează să-ți mai vopsești buzele, unghiile și fața
Părintele Filothei Zervakos avertiza toate femeile că nu ar mai trebui să se vopsească şi să se machieze.
"Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc, deci, ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu.
Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu. E ca şi cum ai spune:
"Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă şi să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că simt «femeie fermecătoare», modernă, nu înapoiată".
Însă în felul acesta Îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei.
Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi.
Şi să-ţi împodobeşti de-aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi Sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în împărăţia cerurilor. Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva", a spus Părintele Filothei Zervakos, scrie realitatea.net.
- Dimineața la biserică, iar după liturghie pe terenul de fotbal. Dezvăluiri interesante din viaţa preotului din satul Lalova
- Ziua Mironosiţelor în oraşul Vatra: Enoriaşi au mers la biserică, iar preotul le-a oferit lalele tuturor femeilor
- Uniunea Europeană şi Canada vor organiza în septembrie o reuniune a miniştrilor de externe femei