Un preot din Odesa, condamnat la închisoare. A ajutat ucraineni apți de serviciul militar să treacă granița Moldovei
Embed:
canal tv
Un preot din regiunea Odesa a fost condamnat la închisoare pentru că a ajutat trei cetățeni ucraineni, apți de serviciul militar, să treacă granița țării noastre.
Pentru asta, părintele ar fi primit de la unul dintre tineri 2500 de dolari, altul ar fi plătit - 1900 de dolari și 600 de euro, iar al treilea - 1500 de dolari și 500 de euro. Ei au fost reținuți la doar 500 de metri de granița Ucrainei.
Pentru fapta sa, preotul a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare pe un termen de un an pentru că nu are antecedente penale.
Din cauza stării de război, bărbații ucraineni cu vârste între 18 și 60 de ani nu au voie să iasă din țară. Mai mult, ei au nevoie de permisiunea comisariatului militar local pentru a putea părăsi districtul unde sunt înregistraţi, iar periodic sunt efectuate controale.