Un preşedinte de ţară, ANCHETAT. Numele lui apare în scandalul #PanamaPapers
Parchetul argentinian a deschis joi o anchetă asupra preşedintelui Mauricio Macri, al cărui nume apare în registrele societăţilor offshore în scandalul Panama Papers, scrie ziare.com.
Anchetatorii vor să afle dacă Mauricio Macri a "omis" să-şi completeze declaraţia obligatorie de avere, potrivit unui document al parchetului, informează AFP.
Un deputat argentinian din opoziţie anunţase în ajun că a depus o plângere pentru evaziune fiscală împotriva şefului statului pentru că justiţia să demareze o anchetă în acest caz.
Norman Martinez, susţinător al fostei preşedinte Cristina Kirchner şi membru al partidului de centru-stânga Frontul pentru Victorie, îşi exprimase dorinţa că justiţia să investigheze rolul lui Macri în două companii offshore, Kagemusha şi Fleg Trading Ltd.
Numele lui Mauricio Macri apare în registrele celor două societăţi - una din Bahamas care a funcţionat între 1998 şi 2008, iar cealaltă în Panama, creată în 1981.
Preşedintele argentinian afirmă că nu a comis nicio fapta ilegală şi că nu a deţinut nicio acţiune la cele două companii ale grupului Macri, proprietate a tatălui sau, Franco Macri, om de afaceri italian care îşi sporise considerabil averea în Argentina.
El a respins joi orice fel de "omisiune" în declaraţia să de avere, afirmând că se pune la dispoziţia justiţiei.
- TREI ARTIȘTI CELEBRI, încluși în LISTA scandalului "Panama Papers". Cum au reacționat fanii
- Centrul Naţional Anticorupţie s-a autosesizat în privinţa moldovenilor din lista Panama Papers
- Ion Sturza apare în investigația "Panama Papers". Reacția Centrului Național Anticorupție
- Dosarul Panama Papers: Premierul Islandei și-a dat demisia
- Barack Obama, despre #PanamaPapers: Marea problemă este că majoritatea operațiunilor sunt legale
- Panama Papers: Islanda, pregătită șă-și aleagă noul premier. Iată cine este principalul favorit