Un preşedinte "pământean"! Şeful statului, surprins în timp ce stătea răbdător la coadă la o pizzerie (VIDEO)
Există, totuşi, în lume, şi oficiali de rang înalt, care însă nu se consideră cu nimic mai privilegiaţi de cei care l-au ales. Vorbim despre preşedintele Islandei, care a fost surprins în timp ce stătea răbdător la coadă la o pizzerie.
Îmbrăcat la patru ace, Gudni Johannesson îşi aştepta liniştit rândul, printre oamenii de rând. Evident că fotografia a devenit virală în mediul online.
Cei care au distribuit-o nu au ratat şansa să-i arate cu degetul pe alţi demnitari de rang înalt care se consideră privilegiaţii sorţii.
Johannesson este preşedinte Islandei începând cu 1 august 2016, dar a devenit favoritul opiniei publice internaţionale încă de la Campionatul european de fotbal din Franţa.
Atunci, imediat după alegeri, dar încă nefiind învestit în funcţie, şeful de stat a refuzat invitaţia de a merge să privească din loja VIP un meci de-al naţionalei ţării sale. Gudni Johannesson a fost alături de 8 la sută din populaţia ţării sale într-una din peluzele de pe Stade de France din Paris.
Imagini video vedeţi la Ştirile Dimineţii de la Canal3.