Un primar dintr-un sat din raionul Cimișlia, trimis pe banca acuzaților. În dosar sunt vizați și alți trei complici
Primarul unui sat din raionul Cimișlia și complicii acestuia vor compărea pe banca acuzaților pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Procuratura Anticorupție anunță că a expediat în instanță dosarul în care este vizat primarul, dar și un consilier local, un inginer cadastral și contabilul-şef al primăriei.
Potrivit oamenilor legii, primarul și cei trei complici ai săi sunt învinuiți de procurori că, începând cu luna martie 2021, și-au depășit în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, atunci când au identificat porțiunile de drum pentru reparație, ignorând o decizie a Consiliului local prin care au fost deja repartizate mijloacele financiare din fondul rutier pentru anii 2020-2021, fiind totodată identificate și porțiunile de drum pentru reparație.
Ulterior, alesul local ar fi emis o dispoziție de constituire a grupului de lucru privind achizițiile publice, apoi, împreună cu complicii săi, ar fi anunțat și organizat desfășurarea licitației, după care ar fi semnat contractul de antrepriză cu compania desemnată câștigătoare.
Procurorii urmează să înainteze un demers de suspendare din funcție a primarului vizat.