Un producător american vinde aruncătoare de flăcări care pot fi ataşate pe drone obişnuite pentru uz civil
Cu nume sugestiv Throwflame TF-19 Wasp, accesoriul gata de ataşat unei drone ceva mai puternică poate propulsa jeturi de benzină aprinsă până la o distanţă de 6.7 metri, timp de până la 10 de secunde.
Profitând de lipsa legislaţiei care să interzică în mod explicit echiparea unor astfel de dispozitive cu potenţial letal pe dronele comerciale pentru agrement, un startup american a pus la dispoziţia doritorilor cu cel puţin 1500 de dolari în buzunar kit-ul gata de instalat al unui aruncător de flăcări funcţional, controlabil de la distanţă folosind conexiune wireless.
Pentru a-l folosi este necesară o dronă capabilă să susţină accesoriul cu o greutate de 1.8 Kg şi rezervorul care poate fi umplut cu până la 3.8 litri de benzină. O astfel de dronă este modelul DJI S1000, care în configuraţie completă cu acumulator LiPo de 16000 mAh, procesor de zbor şi telecomandă avansată TBS Tango adaugă încă 2600 dolari la investiţia iniţială.
Cât despre exemple de folosire legitimă a unui aruncător de flăcări fixat pe o dronă, acestea nu sunt prea multe: defrişări controlate, distrugerea cuiburilor de viespi, curăţarea gunoaielor purtate de vânt pe liniile de înaltă tensiune, scrie go4it.ro