Un profesor de muzică din Edineț, condamnat la 25 de ani de detenție. Bărbatul este acuzat de zeci de episoade de infracțiuni sexuale
Un profesor de muzică din raionul Edineț, de 48 de ani, a fost condamnat la 25 de ani de detenție. Potrivit sentinței, bărbatul a comis 7 episoade de viol, 8 episoade de acțiuni violente cu caracter sexual și 8 episoade de acțiuni perverse.
Instanța a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. De asemenea, a dispus încasarea din contul inculpatului, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii, precum și cu titlu de cheltuieli judiciare a sumei de peste 250 de mii de lei.
„Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, în perioada anilor 2017-2022, inculpatul, activând în calitate de profesor de muzică în raionul Edineț, atât în biroul de serviciu, cât și la domiciliul acestuia, a comis acțiuni prejudiciabile ce atentează la inviolabilitatea sexuală, libertatea psihică, integritatea corporală și sănătatea a șapte victime minore”, precizează Procuratura Generală.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.