Un profesor evreu din Franţa a fost înjunghiat de trei susţinători ai Statului Islamic
Un profesor de istorie de la o școală evreiască din Marsilia, sudul Franței, a fost rănit prin înjunghiere de trei indivizi, susținători ai Statului Islamic, care au proferat afirmații antisemite, informează Reuters și AFP, potrivit Agerpres.
Agresiunea, care nu i-a pus viața în pericol profesorului, el însuși evreu, a avut loc în jurul orei 19.00 (ora locală), a precizat prefectul Laurent Nunez, care a subliniat că mijloace de poliție foarte importante au fost desfășurate pentru a-i prinde pe autori.
Cei trei agresori erau pe două scutere, unul dintre ei purtând un tricou cu sigla Statului Islamic l-a abordat pe profesor în stradă, a declarat procurorul din Marsilia Brice Robin.
Un alt agresor a arătat o poză de pe telefonul său mobil cu Mohamed Merah, un militant islamist local care a ucis șapte persoane într-o serie de atacuri în sudul Franței în 2012.
"Cei trei indivizi au proferat insulte și amenințări la adresa victimei și apoi au înjunghiat-o în braț și picior. Ei au fost întrerupți de sosirea unei mașini și au fugit", a adăugat Robin.