Un reactor al centralei nucleare din sudul Ucrainei a fost oprit
foto: www.publika.md
Un reactor al centralei nucleare din regiunea Mikolaiv, din sudul Ucrainei, a fost oprit din cauza unei pene de curent. Ministerul ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că reactorul a fost izolat de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice.
Incidentul a avut loc din cauza rupturii unei linii de înaltă tensiune, fapt ce a declanşat sistemul de urgenţă al reactorului. Autorităţile ucrainene au precizat că nu există riscuri de contaminare radioactivă sau de incendiu şi că situaţia se menţine în limitele normelor admise.
Centrala nucleară din regiunea Mikolaiv are trei reactoare şi a fost dată în exploatare în anii '80 ai secolului trecut.