Un român a fost condamnat la închisoare pentru cerşetorie
Un cetățean român a fost condamnat de un tribunal din Danemarca la 14 zile de închisoare, în contextul în care această țară a adoptat, luna trecută, măsuri mai aspre pentru descurajarea cerșetoriei agresive, scrie Digi24.ro.
Bărbatul, al cărui nume nu a fost precizat, a fost condamnat în lipsă de Tribunalul districtual din Copenhaga, în ceea ce se consideră a fi prima condamnare care are loc după intrarea în vigoare, în iunie, a noii legislații anticerșetorie, a transmis marți agenția daneză de presă Ritzau, citată de dpa.
Măsurile adoptate de legislatorii danezi cuprind dublarea pedepselor pentru cei aflați la primul delict, acestea crescând la 14 zile de închisoare. Delincvenții pot fi trimiși la închisoare fără un avertisment prealabil din partea poliției, cum era practica până acum.
Noua lege urmărește să împiedice cerșetoria în zonele pietonale, în fața supermarketurilor, în stațiile de transport, precum și în trenuri și alte mijloace de transport public.
Poliția l-a notificat pe român la 11 iulie, când a fost găsit cerșind în fața stației Norrebro din capitala daneză, după cum a precizat procuroarea Marlene Beynon. Deși bărbatul, născut în 1969, nu s-a prezentat la tribunal, martorii audiați au confirmat că acesta s-a aflat la Norrebro. Acum, poliția trebuie să-l notifice din nou în legătură cu condamnarea sa și să afle dacă intenționează să facă apel la sentință. Termenul de apel este de 14 zile.
Reclamațiile privind cerșetoria agresivă și instalarea de tabere ilegale, lipsite de apă curentă și instalații sanitare, s-au înmulțit în ultimele luni la Copenhaga, menționează dpa.
"Străinii vin aici, își întind taberele pe străzile noastre și cerșesc agresiv, cer taxe de protecție de la homeleșii noștri și ne fac să ne simțim în nesiguranță (...) Nu vom mai accepta acest lucru", a declarat, în fața Parlamentului de la Copenhaga, premierul danez Lars Lokke Rasmussen, când a prezentat pe 31 mai propunerile legislative de combatere a cerșetoriei agresive.
Tot atunci, ministrul danez al justiției, Soren Pape, a spus că dorește să discute această chestiune și cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, menționând că și alte țări din blocul comunitar se confruntă cu probleme similare provocate mai ales de romii veniți din Europa de Est.
- Un român a încercat să treacă frontiera moldo-română, la volanul unui ansamblu de vehicule, cu acte false
- Mondialul de Speedway. Polonezul Maciej Janowski Cea de-a cincea cursă din acest sezon
- Român suspectat de terorism. Extremistul pregătea un atentat la o bază militară din România
- Apple se extinde în Danemarca. Centrul de date va fi alimentat în întregime cu energie regenerabilă
- SCENE INCREDIBILE. Un cuplu s-a bătut cu agenţii de securitate într-o staţie de metrou din Barcelona (VIDEO)
- Un român a fost arestat în Italia, fiind acuzat că a provocat intenţionat incendii de vegetaţie