Un român a încercat să treacă frontiera moldo-română, la volanul unui ansamblu de vehicule, cu acte false
Un român a încercat să treacă frontiera moldo-română, la volanul unui ansamblu de vehicule, cu acte false. S-a întâmplat totul la punctul de trecere Giurgiuleşti - Galaţi.
În timpul verificării documentelor, polițiștii de frontieră au depistat că asigurările auto de tip Cartea Verde, eliberate de autoritățile române, prezintă suspecții clare de falsificare.
Șoferul, cetățean român de 41 de ani, a declarat că nu știe despre falsul depistat, deoarece actele au fost perfectate de compania în care activează de 4 ani.
Mijloacele de transport au fost supuse unui control suplimentar, în rezultat polițiștii de frontieră au descoperit că plăcuțele de înmatriculare, dar și certificatul semiremorcii, nu aparține celei aflate în punctul de trecere.
Mai mult, în baza de date semiremorca a fost luată la evidența autorităților române cu inspecția tehnică valabilă până la data de 7 martie 2008.
Actele falsificate au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar semiremorca reținută pe teritoriul PTF Giurgiulești, până la elucidarea circumstanțelor cazului.
- Un moldovean a încercat să treacă frontiera cu acte de călătorie false. Unde intenționa să ajungă
- A încercat să treacă frontiera, dar a EŞUAT! De ce a fost oprit un moldovean la vamă
- Doi cetăţeni străini au încercat să intre în Moldova cu acte false
- Tot mai mulţi moldoveni încearcă să treacă hotarul cu acte falsificate. Numărul persoanelor reţinute în 2016
- Maşină cu acte false, reţinută la Albiţa. Explicaţiile şoferului moldovean
- Doi cetăţeni ucraineni au încercat să treacă frontiera prezentând acte false