Un român, expulzat din Italia după ce a fost dus forţat de 73 de ori la spital, fiind în stare avansată de ebrietate
Embed:
canal tv
Un român de 54 de ani a fost expulzat din Italia, după ce a fost dus forţat de 73 de ori la spital, fiind în stare avansată de ebrietate. Numai de la începutul acestui an situaţia s-a repetat de 45 de ori. În majoritatea cazurilor, bărbatul fugea din mâinile doctorilor înainte să-i fie făcute investigaţiile necesare.
După ultima internare, românul a fost condus la aeroport şi urcat la bordul unui avion de pe cursa Veneţia - Bucureşti. În plus, acesta are interdicţie de a reveni în Italia în următorii cinci ani. Bărbatul se afla în peninsulă din 2003. Iniţial s-a stabilit în provincia Torino.
Peste un an s-a mutat într-un oraş din provincia Pordenone. Deşi era angajat la o firmă din regiune, s-a prezentat la muncă doar de câteva ori.
Tribunalul din Trieste, care a emis ordinul de expulzare, a precizat că decizia a fost luată din motive de siguranță publică.