UN SECOL DE LA PANDEMIE. Gripa care a ucis mai mulţi oameni decât Războaiele Mondiale la un loc
Data de 11 martie marchează împlinirea unui secol de la raportarea primului caz de gripă din cadrul pandemiei mondiale de gripă spaniolă, care, la sfârşitul Primului Război Mondial, a ucis între 20 şi până la 100 de milioane de oameni, conform diferitelor estimări.
În urmă cu 100 de ani virusul gripei spaniole a infectat aproximativ o treime din populaţia planetei. Amploarea pandemiei şi gravitatea infecţiei devin evidente dacă ne gândim că doar în Statele Unite, în luna octombrie a anului 1918, s-au înregistrat 195.000 de decese din cauza gripei.
Această gripă neobişnuit de gravă s-a răspândit incredibil de rapid în întreaga lume, profitând de distrugerile şi mizeria rămase după Primul Război Mondial. Gripa spaniolă a băgat în carantină Europa şi SUA, a copleşit India şi a ajuns chiar până în Australia dar şi în unele insule izolate din Pacific. În doar 18 luni, cel puţin o treime din populaţia planetei a fost infectată. Estimările numărului de victime variază între 20 de milioane, 50 de milioane şi până la 100 de milioane morţi. Dacă valoarea cea mai mare a estimărilor privind mortalitatea este cea adevărată, atunci gripa spaniolă a ucis mai mulţi oameni decât cele două Războaie Mondiale la un loc, scrie Românialiberă.ro.
În Marea Britanie au murit aproximativ 675.000 de oameni. În Japonia s-au înregistrat circa 400.000 de victime. Samoa de Vest, o ţară insulară din sudul Pacificului, şi-a pierdut o cincime din populaţie. Cercetătorii estimează că în India mortalitatea a fost între 12 şi 17 milioane de persoane. La nivel mondial, mortalitatea a fost estimată între 10% şi 20% din numărul total de persoane infectate.
În prezent, într-o lume mult mai aglomerată şi interconectată decât la începutul secolului trecut, virusurile gripale pot suferi oricând o mutaţie care să le facă letale, iar o pandemie de tipul celei din 1918 - 1919 ar fi devastatoare