Un șef de secție și un inspector din cadrul Centrului Unic de Monitorizare și Coordonare, REȚINUȚI
Un șef de secție din cadrul Centrului Unic de Monitorizare și Coordonare și un inspector din cadrul aceleași instituții au fost reținuți preventiv pentru 72 de ore.
Informația a fost confirmata pentru PUBLIKA TV de către Maria Vieru, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale.
Reţinerile au avut loc după ce Procuratura Anticorupţie şi angajaţii Ministerului de Interne au efectuat astăzi, timp de aproape patru ore, percheziţii în cadrul instituţiei.
Mai mulţi funcţionari sunt bănuiţi că luau mită pentru a-i scăpa pe şoferi de amenzi.
Potrivit Procuraturii Generale, unii conducători auto au fost absolviţi de pedepse contravenţionale şi de 2304 puncte de penalizare pentru încălcarea regulilor de circulaţie.
În urma acestor acţiuni ilegale, bugetul statului ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 262.000 de lei. Procurorii au iniţiat două cauze penale pentru corupere pasivă şi abuz în serviciu.
PUBLIKA.MD amintește că Procuratura Anticorupţie şi Serviciul Protecţie Internă al Ministerului de Interne au efectuat astăzi percheziţii la Centrul unic de monitorizare a traficului rutier.
Mai mulţi angajaţi ai instituţiei sunt bănuiţi de corupere pasivă şi abuz în serviciu.
Potrivit procurorilor, funcţionarii, în schimbul unor sume de bani, ştergeau informaţia din baza de date pentru a scăpa mai multe persoane fizice şi juridice de amenzi.
Potrivit Procuraturii Generale, astfel acestea ar fi fost absolvite de pedepse contravenţionale şi circa 2304 puncte de penalizare pentru încălcarea prevederilor Regulamentului circulaţiei rutiere, supunând riscului participanţii la trafic.
Potrivit materialelor cauzei penale, în urma acestor acţiuni ilegale, bugetul statului ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 262.000 lei.
Actualitate