Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs în nordul statului Chile (VIDEO)
Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs vineri în nordul statului Chile, la o adâncime de 44 de kilometri, potrivit Centrului German de Cercetare în Geoştiinţe (GFZ), citat de Reuters și agerpres.ro.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţe din Chile a anunţat că nu a fost identificat niciun pericol imediat pentru oameni, serviciile de bază şi infrastructură. Echipa tehnică a departamentului monitorizează în continuare situaţia.
Epicentrul cutremurului a fost localizat la jumătatea distanţei dintre oraşele Calama, Antofagasta şi Iquique, din regiunea Norte Grande, unde se află unele dintre cele mai mari exploatări miniere din ţară, inclusiv mina din Chuquicamata, deţinută de compania de stat Codelco, precum şi cea din Quebrada Blanca, administrată de compania Teck Resources, cu sediul în Vancouver.
Potrivit Serviciului hidrografic şi oceanografic al marinei chiliene (SHOA), nu au fost întrunite condiţiile pentru producerea unui tsunami.
Chile este cel mai mare producător de cupru din lume, iar majoritatea exploatărilor sale principale se află în regiunea Antofagasta, la circa 88 de kilometri nord-nord est de epicentrul cutremurului, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC). Construcţiile care deservesc minele şi alte elemente de infrastructură din Chile sunt proiectate pentru a rezista unor seisme de mare intensitate.
Imaginile publicate pe reţelele de socializare, surprinse de camerele de securitate şi de rezidenţii locali, arată un tremur intens cu o durată de cel puţin un minut.
Departamentele de monitorizare au raportat vineri mai multe replici de o intensitate mai mică, produse după primul seism.
Nordul statului Chile a fost lovit de un număr semnificativ de seisme în ultimele 11 zile, începând cu cel de magnitudinea 6,8, al cărui epicentru a fost situat în vecinătatea oraşului-port Huasco, la jumătatea distanţei dintre capitala regională La Serena şi Copiapo, produs pe 1 septembrie. Un alt cutremur, de 6,2, s-a produs în Coquimbo, puţin mai departe spre sud, sâmbătă.