Un șofer a dat cu mașina într-o bordură, după care s-a luat de militari. Ce pedeapsă riscă (VIDEO)
Pus la perete de organele de drept. Este cazul şoferului care acum 2 zile a dat cu maşina într-o bordură, după care s-a luat de militarii Trupelor de Carabinieri. Incidentul a avut loc pe strada Timiş din Sectorul Centru.
După ce a opus rezistenţă carabinierilor, acesta a fost escortat la Inspectoratul de Poliţie. Aici, conducătorul auto a refuzat să fie testat pentru a se stabili dacă a condus în stare de ebrietate sau nu. Deşi, vizual, starea sa era una specifică după consumul de alcool. Pentru că nu a vrut să se conformeze procedurii legale, el riscă să se aleagă cu un dosar penal, scrie Canal3.md.
Pe de altă parte, este deja vizat într-un proces penal. Şi asta, după ce i-a ultragiat pe militari. Totodată, pentru faptul că s-a izbit cu automobilul de bordură, oamenii legii l-au amendat cu 1000 de lei şi i-au aplicat 6 puncte de penalizare.
Cea de-a doua persoană, amicul său, pasager în acelaşi vehicul, de asemenea a fost sancţionat. El a acceptat să fie verificat de către specialişti.
Astfel, în urma testării, s-a stabilit faptul că nu doar a băut, dar a folosit şi substanţe narcotice. Cazul este, în continuare, investigat de către anchetatori.