Vor plăti scump pentru că au condus vehicule în stare de ebrietate. Vorbim despre doi şoferi din nordul ţării, de 50 şi, respectiv, 62 de ani.
Unul dintre ei, a fost observat de poliţie în satul Hrubna Nouă din raionul Făleşti, conducând un motocultor. După ce a fost supus alcooltestului, s-a dovedit că acesta avea 1,62 mg/l de alcool în aerul expirat, ceea ce înseamnă că a depăşit norma admisibilă de aproape 11 ori.
Alt bărbat, din satul Sudarca, raionul Donduşeni, conducea o căruţă în stare de ebrietate. După ce poliţiştii l-au verificat, s-a stabilit că acesta avea 0,80 mg/l de alcool în aer expirat, adică de peste 5 ori cât prevede legea.
În consecinţă, ambii şoferi au fost amendaţi cu câte 12.500 de lei.
În ultimele 24 de ore poliţia a documentat 14 şoferi beţi la volan, majoritatea dintre ei fiind în stare avansată de ebrietate.