Un șofer de troleibuz din Braşov a găsit un rucsac cu 4.000 de euro
Un șofer de troleibuz din Brașov a fost desemnat "Angajatul lunii" de către Regia Autonomă de Transport Brașov, după ce a intrat în posesia unui rucsac în care se aflau 4.000 de euro și a reușit să găsească călătorii care îl uitaseră.
Turiștii cehi și-au dat seama că și-au uitat rucsacul în troleibuz și au cerut ajutorul unui alt șofer RATBV, iar „din telefon în telefon”, conducătorii auto au reușit să identifice locul în care se afla rucsacul.
"M-am întâlnit cu cehii la capătul de linie, le-am dat bagajul și i-am rugat să verifice conținutul. Erau acolo actele lor de călătorie și peste 4.000 de euro. Erau toate la locul lor. Au vrut să-mi dea 50 de euro, dar le-am zis că în familia mea cinstea nu se cumpără pe bani”, a încheiat Alexandru Nechifor.