Un soldat egiptean a trecut cu tancul peste o mașină-capcană, plină cu explozibil (VIDEO)
Zeci de vieți au fost salvate la un punct de terecere din Peninsula Sinai, în Egipt, lângă orașul Arish, după ce un tanc a trecut peste o mașină plină cu explozibil, scrie digi24.ro.
Autoturismul încărcat cu cel puțin 90 de kilograme de material explozibil a fost detonat în apropierea punctului de trecere, iar șapte persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii. Însă bilanțul morților putea fi mult mai mare, dacă soldatul de pe un tanc nu ar fi interceptat mașina la timp.
În imaginile date publicității de către armata egipteană se vede cum tancul trece peste mașină, apoi face mai multe manevre pentru a se îndepărta de autoturismul-capcană. Între timp, zeci de oameni fug de locul incidentului și se salvează.
Mașina a explodat însă mai târziu și a ucis 7 persoane, în apropierea bazei militare.