Un student ucis şi alţi trei răniţi în urma unui atac cu un cuțit de vânătoare la Universitatea Texas
Un bărbat a fost arestat și se află în prezent în custodia poliției după ce, înarmat cu un cuțit de vânătoare, a ucis luni un student și a rănit grav alți trei în campusul Universității Texas din Austin (capitala statului Texas), relatează Reuters, CNN și BFMTV, citat de agerpres.ro.
Suspectul de comiterea atacului era și el înscris la această universitate. Incidentul s-ar produs — conform mai multor mijloace de informare în masă — în zona sălii de sport a instituției de învățământ.
Atacatorul identificat drept Kendrex White a fost reținut la scurt timp — aproximativ în două minute — după ce poliția din campus a fost alertată în privința atacului.
"Nu știu care au fost motivele sale", a declarat David Carter, șeful poliției din Austin — responsabilă și pentru securitatea de la Universitatea Texas — într-o conferință de presă.
Toate victimele au fost găsite în zona campusului unde locuiesc tineri de 20 și 21 de ani, a indicat poliția, fără să dea publicității numele victimelor.
"Nu există cuvinte care să redea sentimentul pierderii", a spus președintele universității, Greg Fenves.
Persoana ucisă a fost găsită fără suflare la sosirea poliției, a indicat căpitanul de poliție Rick Rutledge. Mai multe canale de informare relataseră inițial că un tânăr dintre cei răniți a decedat în urma rănilor primite.
Universitatea își anulase luni orele de curs după acest incident.
"Rugăciunile noastre se îndreaptă către toți cei afectați de tragicul eveniment", a declarat guvernatorul Texasului, Greg Abbott.