Un supermarket, specializat în vânzarea produselor false. SURPRINZĂTOR, are un succes nemaipomenit
A umplut o cameră în Manhattan cu mii de obiecte găsite într-un magazin de colţ american tipic, în care se găsesc de la cereale pentru micul dejun, până la produse din carne, mâncare congelată şi băuturi alcoolice. Toate acestea sunt artificiale, realizate manual şi acoperite cu vopsea. Şi, la fel ca în cazul unui magazin real, fiecare dintre aceste obiecte este de vânzare, potrivit Business Magazin.
8'Til Late este cea mai nouă instalaţie temporară de artă a artistei britanice Lucy Sparrrow, cunoscută pentru lucrările prin care construieşte obiecte de artă care le imită pe cele întâlnite în viaţa cotidiană, potrivit unui articol publicat pe site-ul thisiscolossal.com.
În ultimii ani, Sparrow şi-a expus obiectele care le imită pe cele din realitate în galerii şi la târguri de artă din jurul lumii, printre care Art Basel, Scope Miamai şi New York Affordable Art Fair. 8 'Til Late este o completare a unei instalaţii de artă pe care a expus-o în Londra şi pe care a intitulat-o The Corner Shop (acesta se baza pe un concept similar, diferenţa fiind că produsele de acolo erau eurocentrice), scrie Mediafax.
Potrivit informaţiilor thisiscolossal.com, după lansarea proiectului, rânduri întregi de oameni aşteptau să intre în magazinul din Londra, iar toate obiectele din cadrul acestuia au fost vândute. Potrivit site-ului sewyoursoul.co.uk, de unde pot fi cumpărate produsele artistei online, preţul pentru un baton de ciocolată fals porneste de la 25 de lire sterline, iar pentru un borcan de hot-dogs, poate ajunge la 45 de lire sterline.